FCSB răsuflă ușurată, după o nouă „victorie” împotriva lui Dinamo! Roș-albaștrii vor juca finala Cupei României

FCSB răsuflă ușurată, după o nouă „victorie” împotriva lui Dinamo! Roș-albaștrii vor juca finala Cupei României
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCSB își păstrează locul de finalistă a Cupei României și va juca pentru trofeu împotriva celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, pe 22 iulie, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești”.

Comisia de Etică și Disciplină din cadrul Federației Română de Fotbal a judecat în cursul zilei de vineri, 17 iulie, cazul lui Andrei Vlad, după ce Dinamo a depus memoriu și a acuzat că portarul FCSB-ului nu avea drept de joc la meciul tur din Cupa României, câștigat de către FCSB cu scorul de 3-0.

Decizia este una favorabilă roș-albaștrilor, care vor juca în finala Cupei României, deși dinamoviștii sperau să câștige acest drept la comisii.

Sursă foto: Captură FRF.ro
Sursă foto: Captură FRF.ro

Memoriul dinamoviștilor a fost respins după ce, la sesizarea clubului din „Ștefan cel Mare”, plângerea a fost făcută prin intermediul secretarului general al FRF, Radu Vișan, care nu ar fi fost în măsură să facă acea plângere.

Dinamo merge la TAS și cere despăgubiri

Reprezentanții clubului Dinamo s-au întâlnit la RIN, în urmă cu câteva zile, și au decis să apeleze la TAS, în cazul în care Comisia de Etică și Disciplină nu dă dreptate „câinilor”. Dinami și-a propus să ceară despăgubiri în valoarea de nu mai puțin de cinci milioane de euro, acuzând faptul că FCSB trebuia să piardă la masa verde partida tur în care portarul în vârstă de 21 de ani nu avea drept de joc.

George Trandafir, organizator de competiții în cadrul clubului Dinamo, a fost cel care a sesizat faptul că Andrei Vlad avea deja două cartonașe galbene înainte de faza semifinalelor Cupei României și a transmis conducerii această neregulă.

Portarul roș-albaștrilor a fost avertizat în meciul cu Universitatea Cluj, scor 1-0 în optimi, și în cel cu Hermannstadt, scor 2-1 în sferturile de finală.

FCSB a cerut ajutorul celor de la Universitatea Craiova

Mihai Rotaru a dezvăluit faptul că Valeriu Argăseală, președintele clubului FCSB, a cerut detalii despre un caz asemănător ce a avut loc în sezonul trecut la Universitatea Craiova și FC Viitorul. Olimpiu Moruțan a fost și el inițial în lotul pentru meciul retur cu Dinamo, deși era suspendat, însă roș-albaștrii și-au dat seama cu câteva ore înainte de meci.

„Să vă spun ce s-a întâmplat. Anul trecut la Viitorul am avut aceeași speță. Noi cu Mateiu și ei cu Iacob. Am făcut adresă la Federație și ni s-a spus că primează ROAF-ul și Mateiu și Iacob au stat pe bară. Înainte de FCSB – Dinamo ne-a cerut Vali Argăseală hârtia. Seara ne-am dat seama că FCSB o să piardă la masa verde. S-au simțit vinovați și l-au ținut pe Moruțan pe bară”, a spus Mihai Rotaru, la Pro X.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×